Numerologia nu este despre cifre.
Este despre vibrația vie din spatele lor — despre povestea pe care sufletul tău a ales să o spună prin ele.
Fiecare număr poartă o lumină, o lecție, un dar.
Iar împreună, ele deschid harta unică a ființei tale.
Numerologia nu prezice viitorul.
Ea îți arată cine ești, de ce ai venit și cum poți trăi în armonie cu sufletul tău.
Poate nu e întâmplător că citești aceste rânduri acum.
Poate e momentul în care sufletul tău îți amintește că e gata să fie văzut.
Numerologia a venit către mine firesc, într-un moment în care viața m-a chemat să privesc dincolo de rațiune.
După ani petrecuți în lumea cifrelor, am înțeles că numerele nu sunt doar instrumente de măsurare, ci mesageri ai spiritului.
Am trecut de la cifrele exacte, dar seci, la vibrația lor profundă și vie — cea care ne ajută să ne (re)amintim cine suntem.
Pentru mine, numerologia a fost o întoarcere acasă — către sens, către inimă, către misiunea pe care sufletul meu și-o amintea în tăcere.
Azi, o folosesc ca pe un instrument de autocunoaștere, ghidare spirituală și decodificare a sufletului.
Abordarea mea este blândă, intuitivă și spirituală, îmbinând numerologia cu înțelepciunea arhetipurilor.
Oficial, se numește Numerologie Arhetipală. Eu îi spun numeroarhetipală — o punte între numere, simboluri și energia unică a sufletului tău.
Numerologia este o hartă a sufletului, scrisă în limbajul universului.
Prin ea, poți descoperi:
de ce repeți anumite tipare;
ce lecții se ascund în spatele experiențelor tale;
care este chemarea sufletului tău;
cum să trăiești în acord cu tine.
Ea aduce claritate acolo unde e confuzie, încredere acolo unde e teamă, și sens acolo unde e căutare.
Și, mai presus de toate, îți amintește că viața ta are un ritm, un cod și un sens divin perfect.
… ca să-ți amintești ceea ce Cauți, Ai uitat și Contează:
Adevărul, Planul Sufletului, Cine Ești cu adevărat
este programul invizibil care generează repetițiile din viața ta.
Nu pentru că „așa ți-e dat”, ci pentru că aceeași dinamică interioară se exprimă din nou și din nou, până când este văzută.
Situațiile se schimbă. Oamenii se schimbă. Contextul pare diferit.
Și totuși, ceva rămâne identic — felul în care trăiești acele experiențe.
Repetiția nu este eroare.
Este program.
Și, când îl ”vezi”, nu îl mai rulezi automat.
Pentru prima dată, apare spațiul în care poți alege.
Disponibil în variantă scrisă (PDF) și/sau înregistrare audio.
este programul pe care îl porți fără să-l fi ales.
Nu pentru că îți aparține, ci pentru că a fost trăit înaintea ta, l-ai primit la naștere… și continuă prin tine.
Nu l-ai învățat doar prin cuvinte.
L-ai absorbit prin emoții, reacții, tăceri, dinamici repetate.
Ai ajuns să simți, să alegi și să reacționezi într-un fel care pare familiar.
Dar nu a început cu tine.
Și, când ”vezi” ce porți, înțelegi că nu ești obligat(ă) să duci mai departe. Fără vină.
Poți opri… sau poți continua, conștient.
Disponibil în variantă scrisă (PDF) sau înregistrare audio.
arată cum se exprimă sufletul tău în viața de zi cu zi.
Nu ca idee, ci în felul real în care gândești, alegi și acționezi.
Fiecare suflet are o direcție proprie de exprimare.
Talentele tale arată unde curge natural energia.
Blocajele arată unde această exprimare este oprită sau distorsionată.
Nu este despre a învăța ceva nou.
Este despre a recunoaște ce este deja în tine.
Și, când ”vezi” cum te exprimi, începi să folosești conștient și să dăruiești lumii ceea ce te definește.
Disponibil în variantă scrisă (PDF) sau înregistrare audio.
arată traseul real pe care viața ta se desfășoară.
Nu ca idee sau intenție, ci în modul concret în care alegi, mergi și ajungi.
Direcția poate fi aceeași cu a altora. Dar Calea ta este felul în care Tu o urmezi.
Este suma alegerilor tale reale — nu a celor pe care crezi că le faci.
Nu este despre unde „ar trebui” să ajungi. Este despre drumul pe care deja ești.
Și, când îl ”vezi”, nu mai mergi la întâmplare. Începi să mergi conștient. Și te lași să curgi în flow cu viața.
Disponibil în variantă scrisă (PDF) și/sau înregistrare audio.



Tot ceea ce realizează oamenii şi ceea ce nu reuşesc să realizeze este rezultatul direct al propriilor gânduri … Puterea şi slăbiciunea unui om, puritatea şi impuritatea, sunt numai ale lui şi pot fi modificate doar de el, niciodată de către altcineva.