Umbra Arhetipului ÎMPĂRĂTEASA

Înapoi la: 3. Arhetipul ÎMPĂRĂTEASA

Umbra Împărătesei nu este lipsa luminii, ci risipirea ei

Umbra nu vine din slăbiciune — vine din iubire neîngrădită

Împărăteasa nu are umbre întunecate în sensul clasic.
Are umbre luminoase care au crescut fără limită.

Acolo unde alții își manifestă umbra prin ego, agresivitate, manipulare, putere, control…
Împărăteasa își manifestă umbra prin:

• prea multă iubire,
• prea multă grijă,
• prea multă prezență,
• prea mult spațiu,
• prea multă susținere,
• prea mult „eu sunt aici pentru tine”,
• prea mult „pot și asta”,
• prea mult „nu vreau să rănesc pe nimeni”.

Umbra ei este frumoasă,
dar obositoare.
Luminoasă,
dar rănită.
Nobilă,
dar autodistructivă.

Umbra Împărătesei nu e despre rău.
E despre excesul de bine.

Umbra 1 — Femeia care se dăruiește pe sine până la epuizare

Aceasta este forma ei cea mai des întâlnită.

Împărăteasa oferă.
Oferă tuturor.
Oferă mult.
Oferă din inimă.
Oferă din lumină.
Oferă din instinct.
Oferă pentru că poate.

Dar, la un moment dat, oferă și atunci când nu mai are.

Oferă până când cade.
Până când corpul îi spune „ajunge”.
Până când sufletul îi trimite un semnal dureros.
Până când inima începe să se golească.
Până când nu mai simte rodul, ci doar oboseala.

Aici e prima umbră:
risipirea în ceilalți.

O femeie-Împărăteasă în umbră devine:

– mama tuturor
– sprijinul tuturor
– ușa tuturor
– templul tuturor
– soluția tuturor
– spatele tuturor
– refugiu pentru toți, în afară de ea însăși

Și aceasta nu e mărinimie.
Este abandon de sine.

Umbra 2 — Femeia care se confundă cu nevoile altora

Împărăteasa simte.
Simte mult.
Simte profund.

Dar uneori simțirea ei devine un ocean fără maluri.
Uită unde se termină ea și unde încep ceilalți.

Se întâmplă când:

– emoțiile altora devin responsabilitatea ei
– problemele altora devin proiectele ei
– suferințele altora devin prioritățile ei
– dorințele altora devin obligațiile ei
– nevoile altora devin identitatea ei

Aceasta este dizolvarea în relații.

Umbra Împărătesei nu e dependența.
E supraadaptarea.

Se pliază, se modelează, se înclină, se ajustează, se sacrifică,
până când nu mai știe ce simte ea,
ce vrea ea,
ce are ea nevoie.

Asta o rănește.
O încetosează.
O face să piardă direcția.

Umbra 3 — Femeia care trăiește în rușinea de a primi

Împărăteasa este regina primirii.
Dar în umbra ei, primirea devine:

– vină
– jenă
– disconfort
– anxietate
– „nu trebuia să faci asta”
– „am să-ți întorc favorul”
– „nu merit atât”
– „nu vreau să incomodez”
– „nu e nevoie, lasă că mă descurc”

Umbra aici este forma ei cea mai subtilă:
refuzul luminii.

Când o femeie nu știe să primească,
lumina nu se mai poate așeza în ea.
Și atunci ea devine responsabilă pentru toate energiile pe care ar fi putut să le primească,
dar le-a ținut la distanță.

Umbră blândă,
dar devastatoare.

Umbra 4 — Femeia care se pierde în materie și uită spiritul

Împărăteasa este întrupare.
Dar întruparea fără verticalitate devine închisoare.

Uneori, Împărăteasa uită de dimensiunea ei spirituală.
Se scufundă în:

– grijile cotidiene
– obligații
– responsabilități
– roluri
– ritmuri externe
– așteptări
– material
– „treburile de zi cu zi”

Și se simte lipsită de sens.

Aceasta nu e lene.
E dezaliniere.

E semnul că lumina ei s-a coborât prea mult în materie
și nu a mai fost ridicată în ritualuri, sacralitate, prezență, interioritate.

Împărăteasa trebuie să fie între cer și pământ,
altfel lumina ei se transformă în rutină.

Umbra 5 — Femeia care trăiește în corp, dar nu-l ascultă

Umbra senzorialității este excesul:
– mâncat compulsiv
– plăceri care devin evadare
– relații din lipsa de prezență
– sexualitate nealiniată
– impulsivitate
– dorințe care nu nasc nimic, doar consumă
– emoții care nu se transformă în intuiție, ci în dramă

Când Împărăteasa nu își ascultă corpul,
corpul începe să vorbească prin:

• oboseală
• somatizări
• inflamare
• dureri recurente
• anxietate
• stagnare
• frustrare
• lipsa libidoului
• mâncat emoțional
• insomnii

Umbra ei aici e clară:
uită că trupul e templu, nu instrument.

Umbra 6 — Femeia care își micșorează lumina pentru a nu deranja

Aceasta este cea mai subtilă și cea mai dureroasă.

Împărăteasa în umbră devine femeia care:

– nu mai spune ce simte
– își ascunde inteligența
– își reduce strălucirea
– se micșorează în grupuri
– își neagă dorințele
– refuză oportunități
– își coboară standardele
– acceptă puțin
– tace ca să nu tulbure
– se sabotează ca să nu fie invidiată

Aceasta nu este modestie.
Este auto-exil.

Umbra ei este refuzul de a trăi în propria mărime.

Umbra finală — Femeia care dă lumină tuturor, dar nu mai are lumină pentru ea

Aceasta este umbra care o doare cel mai mult.

Ea dă:
– timp,
– energie,
– spațiu,
– sprijin,
– iubire,
– atenție,
– prezență,
– hrană,
– vindecare,

până când, într-o zi,
descoperă că nu mai are nimic în interior.

Nu e dramă.
E o constatare:
și-a pierdut lumina dăruind-o necondiționat altora
fără să lase pe nimeni să o dăruiască înapoi.

Aici umbra se transformă în strigătul interior al Împărătesei:

„Și eu am nevoie de mine.”

Acesta e momentul în care arhetipul, în mod paradoxal, se activează cu adevărat.

Concluzie — Umbra Împărătesei este o formă de iubire fără spațiu de întoarcere

Umbra ei nu este un defect.
Nu este o vină.
Nu este o slăbiciune.
Nu este un eșec.

Este o iubire fără limită, fără ritm, fără alternanță.

O iubire care uită că trebuie să se întoarcă acasă.

Și exact această umbră este ceea ce o face profund umană,
profund frumoasă,
profund vindecabilă.

Pentru că în miezul umbrei ei există un adevăr sfâșietor:

„Nu m-am lăsat pe mine să exist.”

Și în clipa în care o femeie vede asta…
Împărăteasa dă naștere celei mai mari transformări.