Arhetipurile din Tine

O Cartă despre ARHETIPURI ca porți de conștiință, nu ca roluri

Poate că nu te-ai gândit niciodată la tine în termenii ăștia.
Poate că ai simțit, vag, că „treci prin ceva”, dar n-ai avut un limbaj pentru asta.
Poate că ți-ai spus că ești confuz(ă), blocat(ă), prea mult sau prea puțin.

Și totuși, există o posibilitate mai blândă.

Poate că nu e nimic în neregulă cu tine.
Poate că treci printr-o poartă.

Arhetipurile nu sunt identități.
Nu sunt „tipuri de oameni”.
Nu sunt etichete psihologice și nici ”costume” energetice.

Arhetipurile sunt porți.
Stări de acces.
Moduri prin care conștiința învață să se experimenteze pe sine.

Arhetipurile sunt stări de conștiință prin care trecem cu toții, în momente diferite ale vieții.
Nu pentru că alegem asta.
Ci pentru că viața însăși ne conduce acolo.

Le trăim oricum.
Diferența este dacă le trăim inconștient sau conștient.

Când omul crede că este un arhetip, el se fixează.
Când înțelege că trece prin un arhetip, el se mișcă.

Aceasta este diferența vie.

Ce este, de fapt, o poartă arhetipală

O poartă arhetipală se deschide atunci când:

• viața te aduce într-un punct-limită
• vechile strategii nu mai funcționează
• iar conștiința e invitată să se lărgească, nu să se apere

Arhetipul nu vine să te definească.
Vine să te treacă dintr-o percepție în alta.

De aceea:

• un arhetip nu „se activează” la comandă
• el apare când o anumită capacitate interioară este pregătită

Atunci când un arhetip nu este recunoscut:

• ne conduce din umbră
• ne împinge în reacții repetitive
• ne face să credem că „așa suntem”

Atunci când un arhetip este recunoscut:

• devine o oglindă
• apoi un prag
• și, la un moment dat, o trecere

Nu mai e ceva ce suntem.
Devine ceva prin care trecem.

Poate ai observat asta deja în viața ta.

Momente în care:

• ai simțit nevoia să o iei de la capăt, fără să știi unde mergi
• ai fost chemat(ă) să stai singur(ă), să te retragi, să asculți
• ai simțit impulsul de a construi, de a ordona, de a pune limite
• sau, dimpotrivă, de a lăsa totul jos și a simți din nou

Nu sunt capricii.
Nu sunt erori.

Sunt mișcări ale conștiinței, prin porți diferite.

Cele 3 niveluri ale întâlnirii cu un arhetip

Această Cartă e esențială pentru tot ce va urma.

1. Arhetipul ca Rol (nivelul de suprafață)

Aici apar formulările:

• „așa sunt eu”
• „asta e personalitatea mea”
• „mereu fac asta”

Este nivelul adaptativ.
Arhetipul este trăit ca mecanism de supraviețuire.

Nu e greșit.
Dar nu e libertate.

2. Arhetipul ca Oglindă (nivelul de conștientizare)

Aici omul începe să vadă:

• „când intru aici, fac asta”
• „arhetipul apare ca răspuns, nu ca esență”

Apare spațiul.
Apare observatorul.
Apare prima libertate reală.

3. Arhetipul ca Poartă (nivelul de trecere)

Aici se întâmplă ceva foarte fin:

Nu mai întrebi
„cine sunt în acest arhetip?”
ci
„ce fel de conștiință devine disponibilă prin el?”

Arhetipul devine prag.
Îl traversezi.
Și nu te mai întorci identic.

Seria ARHETIPURI se așează exclusiv în acest al treilea nivel.

Exemplu-Axă: Nebunul (foarte pe scurt)

• ca rol: impulsiv, naiv, haotic
• ca oglindă: frica de necunoscut, atașamentul de control
• ca poartă: libertatea fără formă, înainte de identitate

Nebunul nu te învață ce să faci.
Te invită să exiști fără a te agăța.

Nebunul nu e despre începuturi.
Este despre necondiționare.

Cum ”știi” că un Arhetip e ”în tine”

Un lucru important:
arhetipurile nu se trăiesc doar în minte.

Ele se simt în corp.

În tensiune sau relaxare.
În grabă sau încetinire.
În frică sau în încrederea aceea tăcută care nu are explicație.

De multe ori, corpul știe înaintea noastră că o poartă e activă.
Noi abia mai târziu îi punem cuvinte.

Poate cel mai eliberator adevăr este acesta:

Dacă te regăsești în mai multe arhetipuri, nu e confuzie.
Este maturizare.

Dacă un arhetip revine, nu ai „dat înapoi”.
Viața te invită să-l trăiești dintr-un strat mai profund.

Arhetipurile nu cer să fie reparate.
Cer doar să fie recunoscute.

Când sunt recunoscute, ele nu mai cer atenție prin criză.

Există o diferență subtilă, dar esențială:

• când un arhetip e inconștient, te împinge
• când e conștient, te învață
• când e integrat, te lasă în pace

Și pacea aceasta nu vine din „rezolvare”.
Vine din faptul că nu te mai opui trecerii.

Libertatea esențială și marea confuzie

Există o lege fundamentală a ființei umane, rar spusă simplu:
libertatea esențială nu poate fi pierdută.

Poate fi uitată, ignorată, neasumată.
Poate fi acoperită de frică, adaptare, traumă, condiționare.
Dar nu poate fi anulată.

Această libertate nu are legătură cu a face „ce vrei”.
Ci cu libertatea de a nu te trăda pe tine însuți în interior, chiar și atunci când exteriorul e limitativ.

Arhetipurile sunt una dintre modalitățile prin care această libertate esențială încearcă să redevină vizibilă.
Nu prin teorie.
Ci prin trăire.

Arhetipurile ca porți între dimensiuni

Fiecare arhetip este o poartă către o anumită dimensiune a ființei.
Nu „mai sus” sau „mai jos”.
Ci mai adânc sau mai larg.

Accesul la aceste dimensiuni nu se face prin efort sau voință,
ci prin capacitatea de a rămâne prezent fără să te aperi.

De aceea, oamenii nu „au acces” egal la aceleași arhetipuri în același timp.
Nu pentru că nu sunt pregătiți.
Ci pentru că fiecare dimensiune cere un anumit nivel de conștientizare și stabilitate interioară.

Exact ca în viață.

De aceea, proiectele mele funcționează natural ca dimensiuni:

• nu exclud pe nimeni
• dar nu pot fi forțate
• ele se accesează atât cât omul poate sta fără să se apere

O Formulă-Cheie pentru această Cartă (de ținut aproape)

Arhetipul nu spune cine ești.
Arhetipul arată prin ce poți trece.

Această propoziție, dacă e simțită, nu doar înțeleasă,
schimbă complet felul în care ARHETIPURILE sunt trăite.

În loc de concluzii

Poate că viața ta nu are nevoie de o schimbare radicală.
Poate are nevoie doar de un alt fel de a fi citită.

Nu ca o succesiune de probleme.
Ci ca o succesiune de porți.

Iar fiecare poartă, odată trecută, nu te face „mai bun(ă)”.
Te face mai întreg(ă).

Nu trebuie să începi cu un arhetip anume.
Cel care te caută acum este deja activ în tine.

Și poate că, la un moment dat, când vei simți din nou neliniște sau chemare,
îți vei aminti acest gând simplu:

„Poate nu sunt pierdut(ă).
Poate sunt exact acolo unde se deschide o poartă.”

Atât.