Tăblița 4 – Cel Născut în Spațiu

Înapoi la: Înțelepciunea care Traversează Milenii

Ascultă, omule, vocea înțelepciunii,

Ascultă vocea lui THOTH, atlantul.

De bună voie îți ofer înțelepciunea mea,

Adunată din spațiul și timpul acestui ciclu;

Stăpân al misterelor, SOARE al dimineții,

Trăind de-a pururi, un copil al LUMINII,

Strălucind ca o stea a dimineții.

THOTH învățătorul de oameni, învățător al TOTULUI.

Cu mult timp în urmă, în copilăria mea,

Priveam stelele din de mult îngropata Atlantida,

Si visam la misterele ce se ascundeau departe, deasupra oamenilor.

Atunci crescu în inima mea o mare dorință de a cuceri drumul ce ducea către stele.

An după an, am cautat înțelepciunea, cunoștințe noi, urmând calea,

Până când SUFLETUL meu, trudit, s-a eliberat din strânsoare și a plecat departe.

Eliberat eram de legătura pământ-om.

Eliberat de corp, am țâșnit în noapte.

Deschis era, în sfârșit, și pentru mine spațiul stelar.

Eliberat din strânsoarea nopții eram.

Acum puteam cauta înțelepciune la marginile spațiului,

Departe de cunoașterea omului limitat.

Departe, în spațiu, a călătorit liber SUFLETUL meu

In infinitatea cercului luminii.

Ciudate, dincolo de înțelegere, erau unele planete,

Gigantice, cum omul nici nu poate visa.

Totuși găsit-am Legea, în toata frumusețea ei, ce se făcea simțită

Pe și printre acele planete asa cum se face simțită printre oameni.

Prin frumusețea infinității a călătorit sufletul meu,

Departe în spațiu am zburat cu gândul.

M-am odihnit pe o planetă frumoasă

Al cărei aer era plin de sunete armonioase.

Forme erau acolo, mișcându-se în Ordine,

Mărețe și maiestuoase precum stelele nopții;

Urcând în armonie, echilibru ordonat,

Simboluri ale Cosmicului, și ale Legii.

Pe lângă multe stele trecut-am în călătoria mea,

Si pe lângă multe rase de oameni

Unii urcând ca stele ale dimineții

Alții căzând spre întunericul nopții.

Fiecare din ei se luptau să se ridice,

Urcând spre înălțimi și sondând abisurile,

Ajungând uneori pe tărâmuri luminoase,

Trecând prin întuneric ca să iasă la Lumină.

Să știi, omule, că Lumina este moștenirea ta.

Întunericul e doar un văl.

Închisă în inima ta se află lumina eternă ,

Așteptând să fie eliberată pentru a cuceri,

Așteptând să rupă valul nopții.

Am descoperit câțiva din cei ce cuceriseră eterul.

Eliberați de spațiu dar totuși oameni erau.

Folosind forța care stă la baza TUTUROR lucrurilor,

Departe în spațiu construit-au o planetă,

Condusă de forța ce curge prin TOT;

Concentrând, transformând eterul în forme

Care creșteau după vrerea lor.

Depășiseră în știință toate rasele,

Aveau o înțelepciune nemăsurată, erau fii ai stelelor.

Îndelung am stat și le-am admirat înțelepciunea.

Au creat din eter orașe mărețe, din trandafiri și aur.

Cu mult timp în urmă, ei cuceriseră eterul,

Se eliberaseră din strânsoare

Se gândeau doar la o imagine iar aceasta era rapid creată.

Mai departe pleca sufletul meu prin Cosmos,

Văzând lucruri și noi dar și vechi;

Învățând ca omul este cu adevărat un fiu al spațiului,

Un Soare intre Sori, un copil al stelelor.

Să știi, omule, că tot ce ai, este una cu stelele.

Corpul tău nu e decât o planetă

Învârtindu-se în jurul stelei din centrul sistemului planetar.

După ce vei obține lumina înțelepciunii totale,

Liber vei fi să strălucești în eter

Vei fi unul din Sorii ce luminează întunericul exterior

Unul din copii spațiului ce crește în Lumină.

Așa precum stelele își pierd cu timpul strălucirea,

Lumina lor revenind la măreața sursă,

La fel, omule, trece sufletul lăsând în urmă întunericul nopții.

Format din eterul primordial, plin de strălucirea ce curge dinspre sursă,

Legat de eterul ce îl înconjoară

Străluce de-a pururi până când se eliberează în sfârșit.

Ridică-ți flacăra din întuneric, lasă-n urma noaptea și liber vei fi.

Călătorit-am prin spațiu-timp,

Știind că în sfârșit sufletul meu era liber,

Știind că în sfârșit pot urma înțelepciunea.

Până când, în cele din urmă am trecut într-un plan,

Ascuns cunoașterii, necunoscut înțelepciunii,

O prelungire dincolo de tot ceea ce știm noi.

Având această cunoaștere, omule,

Sufletul meu a fost și mai fericit,

Pentru că acum eram liber.

Ascultă, fiu al spațiului,

Ascultă-mi înțelepciunea:

Află că și tu vei fi liber.

Ascultă-mi încă o dată înțelepciunea, omule,

Căci ascultând și tu poți trăi și fi liber.

Nu ești ceva pământean ci fiu al Infinitei Lumini Cosmice.

Nu mai știi de unde vii, omule?

Nu știi că ești cu adevărat Lumina?

Soare al Mărețului Soare, dobândind înțelepciune

Vei conștientiza legătura ta cu Lumina.

Tie îți ofer acum cunoaștere,

Libertatea de a păși pe aceeași cale pe care am mers și eu,

Arătându-ți cum prin zbuciumul meu

Am pășit pe calea ce duce spre stele.

Ascultă, omule, și conștientizează-ți legăturile,

Află cum să te eliberezi.

Din mijlocul întunericului te vei ridica, vei fi una cu Lumina și cu stelele.

Urmează întotdeauna calea înțelepciunii.

Doar așa te poți ridica.

Destinul omului îl conduce dintotdeauna înainte

Spre Curbele Infinitului TOT.

Află, omule, că tot spațiul este supus ordinii.

Doar prin Ordine poți fi Una cu TOTUL.

Ordinea și echilibrul sunt Legile Cosmosului.

Respectă-le și vei fi Una cu TOTUL.

Cel ce va urma cărarea înțelepciunii,

Trebuie să fie deschis florii vieții,

Să-și extindă conștiința dincolo de întuneric,

Să curgă prin timp și spațiu spre TOT.

Profund, în liniște trebuie să rămâi până când, în sfârșit

Te vei elibera de dorințe,

De dorința de a vorbi în tăcerea în care te afli.

Eliberează-te prin tăcere de legătura cuvintelor.

Abstinența de la mâncare până când ai învins

Dorința de a mânca, aceasta subjugă sufletul.

Atunci așază-te în întuneric.

Închide ochii ca să nu mai vezi razele Luminii.

Centrează-ți forța sufletului în locul conștiinței,

Si eliberează-l de robia nopții.

Așază-ți în minte imaginea pe care o dorești.

Imaginează-ți locul pe care ai vrea să-l vezi.

Vibrează înainte și înapoi cu forța ta.

Desfă-ți sufletul din legăturile nopții.

Cu toată puterea trebuie să scuturi

Până când sufletul tău va fi eliberat în sfârșit.

Atotputernică mai presus de cuvinte este flacăra Cosmică,

Ce șade în planuri necunoscute omului;

Atotputernică și echilibrată, mișcându-se în Ordine,

Muzica plină de armonie, dincolo de om.

Vorbind prin muzică, cântând prin intermediul culorilor,

Flacăra ce arde de la începutul TOTULUI Etern.

Scânteie din aceasta flacără sunteți, copiii mei,

Arzând în culori vii și trăind prin muzică.

Ascultă vocea și vei fi liber.

Conștiința eliberată fuzionează cu cea Cosmică,

Cu Ordinea și Legea TOTULUI.

Să nu te îndoiești, omule, că din întuneric,

Lumina va străluci în continuare ca un simbol al TOTULUI.

Spune această rugăciune dacă vrei să obții înțelepciunea.

Roagă-te ca Lumina să inunde TOTUL.

Atotputernice Spirit al Luminii ce strălucești  în

Cosmos, atrage-mi flacăra, în armonie, spre tine.

Ridică-mi focul din întuneric,

Atracție a focului care este Una cu TOTUL.

Ridică-mi sufletul, tu preaputernice.

Copil al Luminii, nu-ți întoarce fața de la mine.

Fă-mă să mă topesc în cuptorul tău;

Cel ce ești una cu toate lucrurile și toate lucrurile

Una cu tine, foc al vieții și Una cu Mintea.

Când ți-ai eliberat sufletul din robie, să știi că pentru tine nu mai există întuneric.

Prin spațiu vei putea căuta înțelepciune descătușat de trup.

Liber zboară în lumina dimineții,

Sufletule, spre tărâmurile Luminii. Mișcă-te în Ordine,

In Armonie, eliberat vei fi împreună cu Copii Luminii.

Caută și cunoaște, Cheia mea spre Înțelepciune.

Astfel, omule, vei fi liber cu siguranță.