
Înapoi la: 7. Arhetipul CARUL
Locul în care direcția devine senzație, nu intenție.
Energia Carului nu intră prin minte — mintea doar o traduce.
Nu intră prin emoție — emoția doar o colorează.
Intră prin corp, pentru că acolo se află adevărata ta direcție: în vertebre, în stern, în abdomen, în centura pelviană, în respirație.
Corpul nu poate minți.
Corpul nu poate juca roluri.
Corpul nu poate accelera în direcții greșite fără să-ți dea semne.
Carul este arhetipul în care corpul îți spune adevărul pe care mintea îl evită.
Mai precis: în plexul solar, în diafragmă și în oasele sacrumului — acolo unde se află direcția ta instinctivă.
Aici simți:
— claritate
— decizie
— sentimentul „aici e drumul”
— stabilitate verticală
— maturitate
Dacă acest centru e deschis, corpul tău se simte alungit, vertical, stabil.
Simți un fel de „coloană de lumină” care te ține drept(ă) fără efort.
Când Carul este integrat, corpul spune:
„Merg. Și știu unde.”
Există trei blocaje principale:
Acea strângere în partea superioară a abdomenului:
nervozitate, fluturi neliniștiți, presiune, greutate.
Apare când ești pe un drum care nu este al tău, chiar dacă pare „logic”.
O ușoară durere sau apăsare între coaste.
Respirație scurtă.
Corpul se apleacă înainte, ca și cum te-ai împinge pe tine.
Apare când te forțezi.
Tensiunea „de control”.
Apare când încerci să faci lucrurile „să meargă”, deși corpul tău știe că direcția nu este aliniată.
Carul în umbră se simte exact aici:
în rigiditate.
Carul îți arată pierderea direcției înainte să o înțelegi mental.
Corpului îi scapă adevărul mai repede decât ți-l spui tu ție.
Semnele sunt:
— oboseala fără motiv
— somn care nu odihnește
— presiune în stern
— pași repezi, dar neancorați
— respirație superficială
— mișcări scurte, sacadate
— corp proiectat în față (trupul „aleargă”, sufletul e în urmă)
Acestea nu sunt defecte ale tale.
Sunt mesaje.
Corpul îți spune:
„Nu asta e direcția.”
Când Carul este integrat în corp, totul devine:
— mai lent în interior
— mai clar în exterior
— mai ancorat în pământ
— mai vertical în coloană
— mai fluid în respirație
— mai calm în piept
Este senzația că ești „adunat(ă) în tine”, că nu mai pierzi energie în zece direcții, că nu te mai risipești.
Carul în lumină nu se simte ca un sprint.
Se simte ca o aliniere.
Ca o încredere a oaselor.
Ca o stabilitate a abdomenului.
Ca o deschidere a pieptului.
Este corpul care îți spune:
„Acesta este drumul.”
Carul îți corectează postura fără să îți spui „stai drept(ă)”.
Dacă direcția e a ta, corpul se îndreaptă singur.
Dacă nu e a ta, corpul se prăbușește singur.
În lumină:
— umerii se relaxează
— ceafa se alungește
— respirația se adâncește
— abdomenul se calmează
— energia coboară în picioare
Carul te așază pe traseu și corpul tău se simte „pe șine”.
Când nu știi ce drum să alegi, corpul știe.
Întreabă-l astfel:
„Unde simți deschidere?”
„Unde simți contractare?”
Deschiderea = drumul tău.
Contractarea = drumul altcuiva.
E matematic.
E sacru.
E incontestabil.
Corpul nu minte.
Cel mai frumos semn că ești în direcția ta este acesta:
Trupul tău nu se mai împinge înainte.
Este tras natural de ceva din interior.
Nu e efort.
Nu e presiune.
Nu e adrenalină.
Este curgere.
Carul în corp nu te obligă să mergi.
Te atrage.
Tot ceea ce realizează oamenii şi ceea ce nu reuşesc să realizeze este rezultatul direct al propriilor gânduri … Puterea şi slăbiciunea unui om, puritatea şi impuritatea, sunt numai ale lui şi pot fi modificate doar de el, niciodată de către altcineva.