Înapoi la: Îngerii Tăi – Reamintirea Darului Divin
Îngerul Inimii reprezintă planul sentimental, cerințele inimii, ale sufletului și protecția pe aceste planuri. Iubirea.
Pe planul inimii (Calitățile Îngerului Inimii): ce ne înalță și ne poate ridica vibrația. Ce putem primi și oferi celorlalți din punct de vedere sufletesc.
Îngerul Inimii mai vorbește și despre pasiune, profesii de suflet, talente și tot ce ne inspiră. Creația, impulsul de a crea. Schimbarea și transformarea. Binele sufletesc pe care îl dăruim celorlalți. Caritatea. Un hobby. O știință pe care o studiem dintr-o nevoie interioară, din sete de cunoaștere și care ne completează. O preocupare care dă sens muncii și vieții. Relaxarea spirituală. Direcțiile din care putem lucra cu Lumina. Tot ce vine din suflet și îmbogățește sufletul.
Se poate întâmpla ca, pe parcursul vieții, să avem nevoie chiar de calitățile Îngerului Inimii pentru a îmbunătăți sau salva relațiile cu cei din jur, cu familia, cu soțul/soția, cu copiii, cu tot ce e conectat cu noi prin iubire. Putem ajuta persoana iubită (sau oamenii) în situații complicate de viață sau karmice. Când Îngerul Inimii este, de exemplu, un înger al vindecării fizice/psihice/sufletești, este posibil să avem (noi sau cei dragi) nevoie de echilibru sau susținere pe aceste planuri)
Energiile pe care le trezește acest înger duc către profesii de suflet, activități în care ne regăsim atât de bine încât ignorăm și latura materială. Mulți artiști, cercetători, exploratori, medici, (chiar diplomați și justițiari) au ales cu inima, au trăit îndrăgostiți, fascinați de munca lor.
Calitățile Îngerului Inimii sunt atuurile noastre pentru o viață liniștită, plină de iubire adevărată și împlinită pe plan sentimental. Și aceste energii influențează și vremurile, nu numai oamenii …
Tot ceea ce realizează oamenii şi ceea ce nu reuşesc să realizeze este rezultatul direct al propriilor gânduri … Puterea şi slăbiciunea unui om, puritatea şi impuritatea, sunt numai ale lui şi pot fi modificate doar de el, niciodată de către altcineva.