Tăblița 2 – Sălile din Amenti

Înapoi la: Tăblițele de Smarald – Înțelepciunea care traversează milenii

Adânc în inima pământului se găsesc Sălile din Amenti,

cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,

Sălile Morților și ale celor vii, scăldate în focul infinitului TOT.

Într-un timp foarte îndepărtat, pierdut în spațiu-timp,

Copiii Luminii au privit în jos către lume.

Văzând copiii omului în sclavie legați de forța care venea de dedesubt

Au știut că doar eliberându-se din această sclavie

va putea omul să se ridice de pe Pământ spre Soare.

Pe Pământ coborât-au și și-au creat corpuri,

asemănătoare cu cele ale oamenilor.

Maeștrii au spus după această transformare:

“Suntem cei formați din praf din spațiu, luând parte la viata din infinitul TOT;

trăim în lume ca și copiii omului, la fel ca și copiii omului și totuși diferit.”

Apoi pentru a locui, adânc sub scoarța Pământului,

au săpat spații mari cu ajutorul puterii lor,

spații diferite de cele ale copiilor omului.

Le-au înconjurat apoi cu forțe și puteri, pentru a apăra Sălile Morților.

Unul lângă altul au așezat apoi alte spații, le-au umplut cu Viața și cu lumina de deasupra.

Construit-au apoi Sălile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi

să traiască plini de viață până la sfârșitul eternității.

Treizeci și doi de copii erau,

Fii ai Luminilor care coborâseră intre oameni,

Căutând să elibereze din sclavia întunericului

Pe cei țintuiți de forța ce venea de dedesubt.

Adânc în Sălile din Amenti crescu o floare, arzătoare, ce se mărea, alungând noaptea.

Așezată în centru, o rază puternică, dătătoare

de Viață, de Lumină, umplându-i de putere pe cei ce se apropiau de ea.

Așezat-au tronuri în jurul ei, treizeci și două,

locuri pentru fiecare Copil al Luminii,

așezate astfel ca să fie scăldați de ceea ce radia din floare, Viața din eterna Lumină.

Acolo își așezau de fiecare data primele corpuri create

pentru ca acestea sa fie umplute cu Spiritul Vieții.

O sută de ani din fiecare o mie trebuia

ca Lumina dătătoare de Viață sa le lumineze corpurile.

Grăbind, trezind Spiritul Vieții.

Acolo în acel cerc, din eon în eon, stau Marii Maeștri,

ducând o viață necunoscută oamenilor.

Acolo în Sălile Vieții dorm ei,

liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.

La diferite intervale, în timp ce corpurile lor rămân adormite,

ei se încarnează în corpurile oamenilor.

Ii învață cum să iasă din întuneric și ii îndrumă spre lumină.

Acolo în Sala Vieții, plină de înțelepciunea lor,

necunoscuți raselor de oameni, trăind dintotdeauna sub recele

foc al vieții, stau Copiii Luminii.

Există momente când se trezesc,

și se ridică din adâncuri pentru a fi lumini călăuzitoare intre oameni,

infiniți printre oamenii limitați.

Cel ce progresând a ieșit din întuneric, s-a ridicat din noapte spre lumină,

este eliberat de Sălile din Amenti, este eliberat de Floarea Luminii și a Vieții.

Îndrumat atunci de înțelepciune și cunoștințele acumulate,

va trece dintre oameni intre Maeștrii Vieții.

Acolo poate locui la fel ca și ceilalți Maeștri, eliberat din sclavia întunericului nopții.

Așezați în interiorul florii ce radiază stau șapte

Maeștrii din Spațiu-Timpurile de deasupra noastră,

ajutând și călăuzind prin infinita Înțelepciune, calea prin timp a copiilor omului.

Preaputernici și stranii sunt, învăluiți în puterea lor,

tăcuți, atoateștiutori, atrăgând spre ei forța Vieții,

diferiți și totuși una cu copiii omului.

Da, diferiți, și totuși Una cu Copiii Luminii.

Păstrători și păzitori ai forței ce înrobește omul,

pregătiți să o slăbească dacă lumina a fost atinsă.

Primul și cel mai puternic, este Entitatea Ascunsă, Maestrul Maeștrilor,

infinitul Nouă, deasupra celorlalți de la fiecare Maestru al Ciclurilor;

Trei, Patru, Cinci și Sase, Sapte, Opt,

fiecare având o misiune, fiecare cu forțele proprii,

călăuzind, îndrumând destinul omului.

Acolo stau, preaputernici, eliberați de orice timp și spațiu.

Nu aparțin acestei lumi și totuși înrudiți cu ea,

Frați Mai Mari, ai copiilor omului.

Judecând și cântărind, cu ajutorul înțelepciunii lor,

urmăresc înaintarea Luminii printre oameni.

Acolo, înaintea lor, am fost condus de către Locuitor,

și l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.

Apoi din EL se auzi o voce spunând:

“Măreț ești tu, Thoth, intre copii omului.

liber ești de-acum de Sălile din Amenti,

Maestru al Vieții intre copiii omului.

Nu vei mai gusta moartea decât dacă vei voi,

vei sorbi doar Viața până la capătul eternității,

De-acum ți-e Viața de-a pururi la îndemână.

De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.

Poți locui sau pleca de aici după cum ți-e vrerea,

Liber este Amenti pentru Soarele omului.

Bucură-te de Viață în orice forma voiești,

Copil al Luminii crescut intre oameni.

Alege ce vrei să faci, căci toți trebuie să trudească,

Să nu te eliberezi niciodată de calea Luminii.

Un pas doar ai făcut pe lungul drum spre înălțimi,

infinit este acum muntele Luminii.

Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-nalță;

înaintarea ta nu face decât sa-ndepărteze scopul.

Apropie-te întotdeauna de infinita Înțelepciune,

și ca-nainte scopul se va îndepărta.

Eliberat ești acum de Sălile din Amenti

spre a merge alături de Maeștrii lumii,

către același scop, lucrând împreună,

pentru a aduce Lumina copiilor omului.”

Apoi dinspre tronul sau veni unul dintre Maeștri,

m-a luat de mână și mă conduse înainte,

prin toate Sălile adânc ascunsului tărâm.

Mă conduse prin Sălile din Amenti,

dezvăluindu-mi secretele necunoscute omului.

Prin coridoru-ntunecat, mă conduse în jos,

spre Sala unde stă întunecata Moarte.

Uriașă se-ntindea în fața mea măreața Sală,

înconjurată de-ntuneric dar totuși plină de Lumină.

In fața mea se ridica un tron întunecat,

Învăluită ședea pe el o siluetă a nopții.

Mai neagră decât noaptea stătea acolo,

De-un negru ce-al nopții nu era.

In fața ei s-oprit Maestrul, rostind

Cuvântul ce produce Viața:

“o, maestre al intunericului,

călăuză pe drumul ce duce dinspre Viață spre Viață,

în fata ta aduc un Soare al dimineții.

Să nu-l atingi vreodată cu puterea nopții.

Să nu-i chemi flacăra spre întunericul nopții.

Cunoaște-l și privește-l, e fratele nostru

ce s-a ridicat din întuneric spre Lumină.

Eliberează-i flacăra din robie,

Ca liberă să ardă în întunericul nopții.”

O mână ridică atunci silueta,

și o flacără aparu, devenind din ce în ce mai strălucitoare.

cu repeziciune dând cortina de-ntuneric la o parte,

scoțând Sala din bezna nopții.

In spațiul mare din fața mea apărură,

luminițe după luminițe, de după valul nopții.

Nenumărate milioane țopăiau în fața mea

unele arzând ca niște flori de foc.

Altele aruncau o lumină slabă ce abia se zărea din noapte.

Lumina unora scădea cu repeziciune;

a altora creștea doar dintr-o scânteie de lumină.

Fiecare era înconjurată de un palid val de întuneric,

dar totuși ardea cu o flacără ce nu putea fi niciodată stinsă.

Zburând de colo-colo precum licuricii primăvara,

umpleau spațiul cu Lumină și cu Viață.

Atunci se auzi o voce, puternică și solemnă, zicând:

“Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,

crescând sau slăbind în intensitate, existând de-a pururi,

schimbându-se dar fiind vii, în moarte spre viață.

Dupa ce îmbobocesc ca niște flori,

și ating punctul final al creșterii în viață,

repede trimit atunci valul intunericului

învăluindu-le și schimbându-le în noi forme de viață.

Constant de-a lungul epocilor, crescând, devenind o alta flacără,

luminând întunericul cu și mai mare forță,

stinsă și totuși nestinsă de către valul nopții.

Astfel creste sufletul omului de-a pururi

distrus dar totuși nedistrus de întunericul nopții.

Eu, Moartea, vin dar nu rămân,

Căci viața există dintotdeauna în TOTUL;

Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,

Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infinite.

Trezește-te, O flacără ce arzi de-a pururi în interior,

Străluce și înfrânge valul nopții.”

Apoi în mijlocul văpăilor în întuneric, crescu una ce

alungă noaptea, crescând, mărindu-se

devenind și mai strălucitoare până când nu mai fu decât lumină.

Atunci vorbi călăuza mea, vocea maestrului:

Privește-ți propriul suflet cum crește în lumină,

eliberat acum de-a pururi de Maestrul nopții.

Prin multe spații mă duse-apoi, spatii unde se aflau secretele Copiilor Luminii;

secrete pe care omul nu le va afla poate niciodată până când

nu va deveni și el un Soare al Luminii.

Mă conduse înapoi spre Lumină

Din Sala Luminii.

Îngenuncheat-am acolo în fața marilor Maeștri,

Maeștri a TOATE.

Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:

Ai fost eliberat de Sălile din Amenti.

Alege ce vrei să faci intre copii omului.

Am vorbit și eu apoi:

O, mare maestru, permite-mi să fiu învățător de oameni,

să le arăt calea până vor deveni și ei lumini intre oameni;

eliberați de valul nopții care ii înconjoară, arzând și luminând intre oameni.

Îmi vorbi apoi vocea:

Mergi și așa să fie după cum ți-e voia.

Stăpân al propriului destin iți ești acum, liber să accepți sau să refuzi.

Preia-ți puterea, preia-ți înțelepciunea.

Ca o lumină străluce intre copiii omului.

In sus mă conduse apoi Locuitorul.

Si am trăit din nou intre copii omului,

învățându-i și arătându-le câte ceva din înțelepciunea mea;

Soare al Luminii, un foc intre oameni.

Acum pășesc din nou pe calea ce duce în jos, căutând lumina în întunericul nopții.

Păstrați-mi documentele căci călăuză vor fi pentru copiii omului.