Pentru ca ea să devină conștientă, el trebuie să ajungă să simtă că Dumnezeu trăieşte în sinea sa şi că el trăieşte în Dumnezeu, până când formează cu El o unitate absolut nedisociabilă. În acel moment, nimic nu îl mai poate face să se îndoiască, căci el trăieşte viata divină fară încetare, el se află în ea, este străbătut de ea.

Depinde de om ca fiintele şi lucrurile să existe sau nu pentru el. Cineva este pe cale să adoarmă: chiar dacă toate comorile lumii sunt îngrămădite în jurul lui, din moment ce doarme, el nu este conştient de acest lucru, şi este ca şi cum nu ar avea nimic. Putem spune că majoritatea oamenilor zac astfel în somnul inconştientei. Initiatii, care sunt fiinte cu adevărat conştiente, văd splendorile care îi înconjoară şi sunt fermecati; ceilalti au aceleaşi bogătii în jurul lor şi în ei înşişi, dar nu îşi dau seama. Totul depinde deci de starea de conştiintă. Când suntem treji, anumite lucruri devin o realitate; apoi, ele se şterg când adormim. La fel se întâmplă şi în privinta lui Dumnezeu: acela care este adormit nu îl simte şi concluzionează că El nu există. Această imagine a somnului este foarte instructivă.

Cercetătorii care au studiat problema somnului, au descoperit că însumează mai multe paliere. în acelaşi fel, în planul psihic şi în planul spiritual, există mai multe nivele de somn sau de veghe, adică mai multe nivele de conştiinţă. Sarcina noastră constă în a ne trezi.

În traditia creştină, se spune că noi trebuie să ne naştem din nou. De ce să ne naştem din nou? Este termenul folosit de Iisus în discuţia avută cu Nicodim:

„De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărătia lui Dumnezeu.” 

Dar în realitate, noua naştere, ca şi trezirea, este un proces continuu: fiecare progres pe calea luminii şi al adevărului este o nouă naştere, o nouă trezire. A fi treaz. Aceasta este semnificaţia numelui lui „Budha”: Cel care s-a trezit.

Oricare ar fi eforturile teologilor sau ale filosofilor pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, chiar dacă aceste argumente sunt interesante, în realitate, demonstratia este imposibilă. Putem spune cu precizie necredinciosului că cea mai bună dovadă a existentei lui Dumnezeu este existenta sa şi cea a lumii care îl înconjoară, dar şi în acest caz, vor exista tot felul de oameni foarte savanti care vă vor răspunde că omul, ca şi universul, este rodul întâmplării. Există deci un zeu, un creator care se numeşte întâmplarea! Ei bine, să fie ei mândri de această descoperire! Adevărul este că ei dorm! Şi fiindcă dorm, nu pot aprecia bogătiile şi splendorile care îi înconjoară; dar există un lucru mult mai rău, ei nu văd ceea ce posedă: harurile, talentul, capacitătile, puterile care reprezintă manifestarea Divinitătii în ei. Somnul este o formă de orbire: ochii, ochii spirituali sunt închişi.

Nevoile superioare care se manifesta în om sunt expresia Divinitatii

Oamenii atestă existenta lui Dumnezeu prin aspiratiile lor înalte, cât şi prin activitătile lor binefăcătoare pentru ceilalti. Pe măsură ce conştiinta lor se lărgeşte, perceptii de un alt ordin vin să îi viziteze, ca şi cum ar fi fost o altă viată, aceea a acestei Fiinte Sublime care pătrunde în ei înşişi, iar ei sunt din ce în ce mai mult locuiti de prezenta sa. Intensificând această prezentă, ei se confundă încet- încet cu ea până când devin într-o bună zi asemănători Divinitătii.

Cea mai bună dovadă a existentei lui Dumnezeu o găsim în noi, fiindcă în noi Creatorul şi-a presărat semintele; iar predestinarea unei seminte este aceea de a încolti, de a crește până va deveni un arbore.

Amintiti-vă pilda grăuntelui de muștar.

Trebuie să știti că toti sunteti niște seminte, adică divinităti în creștere și că, prin lucrarea voastră, prin manifestările superioare ale existentei voastre, veti deveni cu adevărat niște divinităti. Altminteri veti rămâne niște seminte sau în cel mai bun caz niște rădăcini, dar nicidecum ramuri, frunze, flori și cu atât mai putin fructe.”

Maestrul O.M.Aivanhov