Tu ai încredere sa visezi?

Lipsă de timp, nervi, stres cât cuprinde, frustrări, sentiment de irosire, neîmplinire, deznădejde …
Îți sună cunoscut? Și viața ta poate fi descrisă în aceste cuvinte?

Și ție îți este din ce în ce mai greu să te trezești dimineața și să pornești spre o nouă zi la fel sau poate mai agitată decât cea de ieri, care nu-ți aduce niciun fel de împlinire?

Și tu ai sentimentul că te irosești într-o viață banală în care timpul se scurge pe lângă tine provocându-ți o imensă frustrare că nu trăiești ceea ce visezi să trăiești ?

Sau nici măcar nu te mai obosești să visezi la o viață a ta, așa cum tu îți dorești?

Dacă ai răspuns ”Da” la întrebările de mai sus, te invit să nu părăsești în grabă pagina pentru că am o veste bună pentru tine:

toate astea pot deveni istorie și poți avea o viață împlinită, exact așa cum îți dorești!

Și mai am o veste extraordinară pentru tine:

stă în puterea ta să-ți schimbi viața și să trăiești așa cum ai visat!

Mmmda, deja intuiesc neîncrederea pe chipul tău puțin iritat în timp ce citești aceste rânduri din care nu crezi o iotă. 
Dacă aș fi în locul tău, îți mărturisesc că, aș fi la fel de sceptică și neîncrezătoare.

Dar, tocmai pentru că am fost în locul tău și am trăit întreaga gamă de sentimente negative care încă descriu viața ta, iar eu, acum, sunt alt om, îmi permit să te invit să-mi citești povestea. Cine știe, poate te va inspira și te va ajuta să-ți schimbi viața.

Totul a început în copilărie, perioada în care ajutați sau ”ajutati” de părinți și de cei apropiați nouă, ne formăm toate obiceiurile, bune sau proaste, toate convingerile, sănătoase sau mai puțin sănătoase pentru noi.

Îmi amintesc că, pe când aveam vreo 3 anișori, ca să scape de tirul întrebărilor mele și să se poată odihni după o zi obositoare de muncă, bunica mea, fără să vrea, m-a învățat ce este teama, amenințându-mă că dacă nu tac și nu mă culc, va veni Baba Cloanța care mă va lua în sacul ei și mă va duce … bla, bla, bla.
Asta a fost prima experienta cu impact negativ asupra mea pe care mi-o amintesc și din păcate, nu și ultima.

Ulterior au urmat etichetări sociale și comparații în defavoarea mea cu alți copii, care erau mai talentați, mai deștepți, mai ambițioși, mai cuminți, mai … oricum, dar întotdeauna mai buni decât mine.

Toate astea n-au rămas fără efect și, ușor, ușor, mica fetită curioasă s-a transformat într-o fetită timidă și nesigură pe ea, care căuta să fie întotdeauna cuminte( dar nu reușea mereu și era pedepsită!) și care-și trăia cele mai năstrușnice visuri undeva, în interiorul său, lăsând să se vadă în exterior doar școlărita impecabilă care se comporta ”asa cum trebuie”.
Rarele sclipiri de personalitate se zăreau numai atunci când fetita, apoi adolescenta și tânăra de mai târziu, se simțea pe un tărâm sigur.

În școală și mai apoi în liceu au existat profesori care au continuat procesul de ”programare socială” dar și profesori care au ”vazut” scânteia de dincolo de ambalajul exterior și au descoperit că am talent la muzică, la dans, la desen, la scris, că-mi place istoria în general și arheologia în mod special.

Și, deși nu era tocmai ”normal”, pe lângă toate astea

 * mi-am permis să-mi placă fotbalul și să am idoli printre fotbaliști,

 * am fost foarte aproape de a-mi îndeplini visul să merg într-o tabără de arheologie într-o vară,

 * mi-am permis să visez să fac din dans sau din muzică o profesie,

 * mi-a plăcut să scriu și să particip la concursuri cu ”compunerile” mele,

 * mi-am permis să visez să devin fotomodel și mai apoi designer vestimentar

Până prin clasa a X-a mi-am permis chiar să aprind flacăra și să ard pe altarul talentelor și pasiunilor mele.

Însă părinții și societatea aveau alte planuri pentru mine, așa că eu, ca o adolescentă cuminte ce eram, le-am urmat docilă, înnăbușindu-mi din fașă visurile atât de îndrăznețe și de … ”nepotrivite cu acele vremuri”.

Cu imaturitatea vârstei de atunci, am urmat calea ușoară, alegând să devin banală (o simplă oaie din turmă!) deși aveam toate atuurile pentru a deveni extraordinară.

Și uite așa mi-am luat un job, am urmat o facultate ”de viitor” (ASE), am fost o studentă bursieră(șefa de grupă conștiincioasă de la care toti colegii luau cursurile) și, în ciuda faptului că am mai cochetat cu modelingul și am descoperit că, de fapt, mi-ar fi plăcut să studiez psihologia, am urmat calea ”programata” fără să-mi dau seama mult timp cât de departe sunt de ceea ce-mi doream și eram EU cu adevărat, acolo, înăuntrul meu.

Seriozitatea mea și faptul că învătam continuu căutând să mă autodepășesc în permanentă, au făcut din mine un angajat apreciat de șefi și de colegi deopotrivă.
Dar, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu cei care muncesc mult, n-am mai avut timp și să ocup poziții spectaculoase și bine plătite la joburile mele.
Mai mult, fiecare an care a trecut m-a îndepărtat din ce în ce mai mult de mine, de visurile mele … 

În viața personală, la fel că și în domeniul profesional, neîncrederea în mine m-a urmărit precum o umbră și mi-a marcat relatiile, de la prima până la ultima, fără excepție.

Am pierdut persoane dragi (și) din cauza acelui sentiment de teamă că nu sunt suficient de bună, de frumoasă, de deșteaptă, de valoroasă ca om, astfel încât, bărbatul prezent la acel moment în viața mea să mă iubească doar pe mine, cu adevărat, și iubirea lui să dureze în timp.

Am așteptat confirmări și am ”cerșit” declaratii fără să realizez că prima și cea mai importantă sursă de iubire eram eu însămi. În acei ani nu știam că dacă eu nu mă iubesc și nu-mi sunt de ajuns, ceilalti nu mă pot iubi și astfel nu mă voi simti împlinită decât pentru o scurtă perioadă de timp.

În urmă cu 3 ani am încheiat în lacrimi și suferință o poveste de dragoste care avea șansa de a se sfârși la adânci batraneti … Din perspectiva mea întâlnisem acel atât de mult dorit ”suflet pereche” la care visăm cu toții dar, ”n-a fost să fie” datorită aceleiași neîncrederi în mine care a transformat totul în cenusă … 

Pentru a uita și a nu mai simți durerea, m-am refugiat în muncă. Lucram 10, 12 sau chiar și 14 ore pe zi, în weekenduri și oricând era nevoie și, când ajungeam acasă, căutam în cărti răspunsul la întrebarea care mă chinuia și care-mi revenea obsesiv în minte: ”unde, când și cu ce am greșit de am ajuns să ne despărtim?”

Astfel, ”cutreierand” până spre dimineată pe internet, l-am descoperit pe Pera Novacovici, cel care avea să devină primul dintre mentorii mei. Fără să-mi dau seama, citind articol după articol, am început dezvoltarea personală în paralel cu munca din ce în ce mai înrobitoare de la job.

I-am cunoscut apoi virtual pe Andreea Papp, pe Marius Simion, pe Daniel Zarnescu si de la fiecare am avut de învătat.

Dar, deși citeam mult, aplicam putin, așa că progresele mele n-au fost spectaculoase.

Și totuși, unul dintre lucrurile pe care le-am pus în practică și mi-a schimbat viata, a fost să-mi scriu visurile într-un caiet ”Jurnalul Visurilor”. Am creat astfel o listă a dorințelor pe care voiam să mi le împlinesc în viată … lista e încă deschisă.

Scriind acea listă, am observat că multe din visurile mele de acum seamănă foarte mult sau chiar coincid cu cele din adolescenta și din tineretea mea și am realizat cât timp am irosit trăind de fapt ceea ce doreau altii și nu ceea ce visam eu să trăiesc.

A fost momentul în care m-am trezit și mi-am spus că am dreptul să NU-mi mai irosesc viața si că a sosit momentul ca EU să fac alegerile pentru viata mea.

Am folosit energia acelor momente de furie ca să rup lanturile și să mă eliberez din cușca emotională în care am trăit pe rând sentimentele de vinovătie, rușine sau teamă ce m-au tinut blocată atâtia ani.

Articolele citite, cărțile, documentarele, filmele inspirationale și afirmațiile pozitive și-au ”facut efectul” eliberându-mă din trecutul meu dureros.

Mă-ntorc cu povestea la Jurnalul Visurilor pentru a-ti arata cât de repede și de ușor se pot îndeplini dorințele atunci când folosim câteva instrumente simple precum : legea Atracției, credința și gândirea pozitivă. Despre ele îți voi scrie mai mult în articolele viitoare.

La sfârșitul anului trecut am scris în jurnalul visurilor mele una dintre cele mai importante dorințe pentru mine:

* să-l cunosc personal pe Pera și să mă accepte în grupul sau mastermind.
Termenul pentru realizarea acestei dorințe era 31 martie 2012.

În data de 28 martie m-am înscris la cursul MIB (Mentorship Internet Business), un curs despre cum să-ți descoperi pasiunea și să-ți construiești de la zero, o afacere pe internet, pornind de la propria pasiune.

În 1 aprilie am aflat că Pera va fi și el cursant MIB. N-a fost o păcăleală ci, din contră, în acel moment, am avut sentimentul că am reintrat pe făgașul ascendent în viața mea și că primesc o primă răsplată pentru toate noptile în care trăgeam de mine pentru a mai rămâne trează pret de încă un articol sau o pagină de carte … 

Și, conform credinței deja celebre a lui Paulo Coelho potrivit căreia,

”atunci când îti dorești ceva din toată inima, întregul Univers lucrează pentru împlinirea dorintei tale”

Universul a lucrat atât de minunat pentru mine încât mi-a oferit șansa de a-i cunoaște personal nu numai pe Pera Novacovici, ci și pe Daniel Zărnescu și pe Marius Simion.

S-a întâmplat la Predeal, la cursul MIB. Si ca ”bonusuri” care să-mi amintească mereu cât de norocoasă sunt, de fapt:

* L-am cunoscut pe Gratian Sonu care a devenit unul dintre mentorii mei 
* I-am cunoscut pe colegii MIB care sunt absolut mi-nu-nați!

Am cerut, am crezut și am acționat cu încredere și am primit (chiar mai mult decât am cerut)!

La Predeal, în acele zile de-nceput de vară, acești oameni mi-au schimbat viața. Datorită lor am ajuns să scriu aceste rânduri pe care sper că le citești cu interes.

La Predeal la cursul MIB, în ultima seară petrecută împreună, am înăltat lampioane cu visurile noastre.

Lampionul meu a pornit ceva mai greu și am avut inima strânsă de emotii că va cădea din cauza copacilor.
Odată înăltat însă, nimic nu l-a mai oprit din zborul către stelele care luminau cerul în acea seară memorabilă. 
Acum știu că, asemeni lampionului, odată pornite, visurile mele se vor împlini unul câte unul.

Tu ai încredere să visezi?

Dacă da, lasă-mi mai jos un comentariu și scrie-mi care sunt visurile tale! Cum e viata pe care visezi s-o trăiești?

Cu prietenie,
Claudia

PS: până data viitoare, trăiește cu încredere!